Paul de Vuko et Branko (1725-1798) un nepot ilustru al episcopului Stanislavich

0
72

Paul de Vuko et Branko (1725-1798) un nepot ilustru al episcopului Stanislavich

Un fapt mai puţin cunoscut este acela că veneratul episcop Nikola Stanislavich a avut, din rândurile familiei sale, un nepot cleric, ajuns ulterior, spre finele veacului al XVIII-lea prepozit al Capitlului Sf. Gheorghe al Catedralei Diecezei de Cenad, în fapt al Domului din Timişoara.

Născut în anul 1725 (sau 1726) la Craiova, în locul de bejenie al bulgarilor catolici, Paul de Vuko et Branko se înrudea cu episcopul prin mama acestuia, la rândul ei născută Branko. Studiile gimnaziale le-a urmat la Viena în Colegiul Piarist din capitala Imperiului Habsburgic. Alte izvoare vorbesc despre absolvirea „umanioarelor“ undeva în Ungaria, fără însă a ni se preciza urbea.1 După această etapă a formării sale, tânărul Paul pleacă la Roma, unde urmează studiul Teologiei şi Filosofiei în calitate de alumn al Diecezei de Nicopole la renumitele institute pontificale „Urbanum“ şi „De Propaganda Fide“. Deşi istoricul dr. Anton Peter Petri plasează perioada studiilor vieneze ale tânărului Vuko et Branko între 1742-1747, perioada rămâne mai degrabă potrivită periplului roman al nobilului bulgar, fapt afirmat şi de alţi istorici. Se pare că ambiţiosul nepot al episcopului Stanislavich şi-a încheiat studiile din Cetatea Eternă cu două doctorate: unul în filosofie şi altul în teologie. Kováts Sándor, istoricul Seminarului Teologic (Academia Teologică) din Timişoara spune că: Paul de Vuko et Branko a plecat la Roma la vârsta de 17 ani (1742 sau 1743), tot acolo primind şi ordinele minore (pe atunci: ostiarius, exorcista, lector şi acolythus) şi subdiaconatul. În 1747 Paul soseşte la Timişoara, acolo unde unchiul său, Nikola Stanislavich, era episcop de Cenad. Aici este sfinţit diacon, iar apoi preot, probabil într-una din bisericile din acea vreme ale oraşului (în vechea biserică Sf. Gheorghe sau în biserica Sf. Ioan Nepomuk) de către episcopul Stanislavich pentru dieceza bănăţeană.2 Alte surse precizează că Vuko et Brano a fost sfinţit preot abia în 1750, fapt posibil, însă mai puţin probabil.3 La 14 decembrie 1748 cardinalul Silvio Valenti Gonzaga, prefectul Congregaţiei de Propaganda Fide îi acordă lui Paul de Vuko et Branko ieşirea de sub jurisdicţia numitei congregaţii romane (sub care se afla ca fost student al diecezei nicopolitane) şi permisiunea de a se incardina în oricare dieceză din Ungaria acelor vremuri.4

Pentru patru ani, de fapt ultimii ai vieţii episcopului Stanislavich, devine secretar episcopal şi notar consistorial, respectiv notar al Capitlului Catedral. Ca demnitate civilă, îi este acordată funcţia de asesor juridic al Comitatului de Cenad. O dată cu moartea unchiului său, Paul de Vuko et Branko este numit paroh la Dudeştii Vechi, unde activează între 1751-1754, după care este numit pentru scurtă vreme (câteva luni) paroh la Kudritz5 . În acelaşi an, la finele lui 1754, este numit de către episcopul Franz Anton Engl de éagrein în calitatea de canonic al Capitlului Catedral de Cenad. O dată cu numirea în calitatea de paroh al înstăritei comunităţi germane din Kudritz, se pare că a primit şi titlul de decan de Vârşeţ (probabil cu sediul în Kudritz), despre care ni se spune că l-a deţinut timp de patru ani. În următorii nouă ani a promovat de la canonic, la canonic custos, iar ulterior la canonic cantor. Pentru că stipendiul (venitul) său de canonic era redus, acesta numărând doar 400 de florini anual, Paul de Vuko et Branko preia în 1764 conducerea parohiei din Vârşeţ6 , pe care o păstoreşte până în 1787. Până prin 1767/68 rămâne şi decan de Vârşeţ, după care acest oficiu, se pare că îi este retras.7 În 1787, în calitate de canonic- cantor, revine definitiv la Timişoara. Aici este numit în 1790 în calitate de prepozit (praepositus major) al capitlului, succedându-i lui Petrus Antonius éaldpot de
Passenheim (✝ 1789).8 Încetează din viaţă la data de 15 iulie 1798, fiind
înmormântat în cripta Domului, tot acolo unde odihneşte şi Nikola Stanislavich, vestitul său unchi.

În calitatea sa de canonic, Paul de Vuko et Branko este menţionat deja în 1754 în inscripţia de pe placa de cupru aşezată la temelia celei de-a două biserici din Aradu Nou, placă recuperată deja în 1812, o dată cu construirea celei de-a treia biserici a acestei comunităţi. Un alt eveniment memorabil la care Paul de Vuko et Branko a participat, de această dată nemijlocit, a fost transferarea Sf. Sacrament din vechea biserică Sf. Ecaterina (aproximativ situată în Palanca Mare) în cea nouă, din Cetate. Evenimentul a avut loc la 16 iunie 1756, procesiunea fiind descrisă cu lux de amânute în Liber Memorabilium sau cronica franciscanilor de Provincie Sanctissimi Salvatoris: „…un al doilea prea onorat domn canonic, Paulus de Buko(!) et Branko, îl conducea pe Pater Definitor, Raphael Ranner.”

Anul 1766 este marcat, în ceea ce priveşte administraţia diecezană, de cererea împărătesei Maria Theresia de a i se redacta şi trimite o amplă descriere a situaţiei parohiilor din Dieceza de Cenad, în special din părţile bănăţene. În timp ce decanii din Sânpetru German, Aradu Nou şi Oraviţa şi-au redactat la timp şi în mod succint rapoartele, ambiţiosul decan de Vârşeţ, Paul de Vuko et Branko a avut nevoie de mai mult timp decât îi fusese acordat. Asta nu pentru că ar fi fost neglijent, ci dimpotrivă, pentru că raportul său era mult mai lung, mai detaliat şi mai dezvoltat decât ceea ce i se cerea de către împărăteasă. Temele de analiză cerute erau amplificate, conţinutul era adesea critic şi acid, autorul intrând în accente polemice cu însuşi episcopul Engl. Deşi număra 513 pagini, raportul nu a fost gata la timp şi nici nu a putut fi trimis î m p ă r ă t e s e i . Urmare a acestui fapt, decanul a fost demis, iar un alt raport a fost redactat şi trimis la Viena, unde se află şi azi. Raportul lui Paul de Vuko et Branko, intitulat Status Religionis et Ecclesiasticus P a r o c h i a r u m D e c a n a t u s éerschetzensis Anno 1766 este redactat în trei volume, legat în piele şi inscripţionat pe coperţi cu litere de aur, în semn de respect şi preţuire adus împărătesei Maria Theresia. Pe pagina de titlu al unuia dintre volume, cel dedicat stării clerului din decanat, regăsim figurile schiţate a patru clerici, dintre care unul, reprezentat relativ central, în partea stângă a desenului, avem motive serioase să credem că ar putea fi nimeni altul decât Paul de Vuko et Branko.
Paul de Vuko et Branko (probabil al doilea din stânga) între preoţii decanatului de Vârşeţ (după Martin Roos, Erbe und Auftrag, Band 2a, p. 253)

Personalitatea lui Paul de Vuko et Branko pare a fi legată şi de un alt moment de o certă importanţă în istoria Capitlului Catedral: redactarea celui de-al doilea text al statutelor acestei instituţii ecleziastice esenţiale. Primele fuseseră formulate în 1749 având ca model statutele capitlului din Kalocsa, însă textul acestora s- a pierdut. La data de 11 iunie 1792, Paul de Vuko et Branko, în calitate de prepozit, preia sarcina redactării, ulterior, în luna noiembrie, cerându-se modele de la Kalocsa, Pécs şi Nytra.

Noul text a fost adoptat, cu modificările solicitate şi efectuate personal de către episcopul Emmericus Christovich, la 5 mai 1793.9 Personalitatea lui Paul de Vuko et Branko este, în mod cert, una deosebit de importantă pentru bulgarii bănăţeni şi pentru Dieceza de Cenad, respectiv pentru cea de Timişoara. Urmaş demn al lui Stanislavich, ambiţios, critic şi chiar acid, Vuko et Branko a fost un cleric educat şi destoinic al diecezei vremurilor sale. După Nikola Stanislavich, el a fost acel cleric ridicat dintre bulgari, care a avut formarea intelectuală şi funcţia ierarhică cea mai înaltă dintre conaţionalii săi pentru mai bine de două veacuri.

drd Claudiu-Sergiu CĂLIN

1 Dr. Kováts Sándor, A Csanádi Papnevelde Története (1806-1906), Temesvár, Csanádegyházmegyei Könyvnyomda, 1908, p. 110-112
2 Dr. Anton Peter Petri, Biographisches Lexikon des Banater Deutschtums, Th. Breit + Verlag GmbH, Marćuartstein, 1992, coloana 202.
3 Felix Milleker, Geschichte der Großgemeinde Kudritz (Herausgegeben auf Kosten des Lese-Vereins), éerschetz, Druck von éettel & Veronits, 1888, p. 12, Dr. Anton Peter Petri, op.cit., coloana 203.
4 Archivum Dioecesanum Timisoarense šADTŠ, Personalia Canonicorum, Cutia 10 „Vuko de Branko-éittenberger”, Dosar „Vuko de Branko, Paulus, Praepositus Major, + 1798, Temeséarini“, nenumerotat.
5 Azi Gudurica, în apropiere de Vârşeţ, în Banatul Sârbesc.
6 Erős Lajos, Adalékok a Zrenjanini-Nagybecskereki Egyhazmegye Történetéhez, Logos Grafikai Műhely, Rusko Selo, 1993, p. 488.
7 Dr. Kováts Sándor, op.cit., p. 110.
8 Schematismus Cleri Dioecesis Csanádiensis pro Anno Jubiliari MDCCCC, Temesvárini, Typis Typographiae Dioecesis Csanádiensis, 1900, p. 75.
9 Martin Roos, Erbe und Auftrag. Die alte Diözese Csanád, 1718-1800, Band I, 2a, Im Selbstverlag der drei Bistümer Szeged-Csanád, Groß-Betschkerek, Temeséar, 2010, p. 202-203, 206. 248, 252, 364-365.