Patrimoniul cultural al comunităţii bulgare din Judeţul Teleorman

0
26

       Motto: „România a fost mereu un refugiu sigur şi liber pentru poporul bulgar, deoarece căminul ţăranului român a fost deschis bulgarului cu sinceritate prietenească” (Gheorghi Sava Rakovski)

Bulgarii din judeţul Teleorman constituie şi vor constitui mulţi ani de aici încolo, o pată de culoare pe harta judeţului şi un model de integrare fericită intr-o majoritate care îi acceptă datorită calităţilor lor. Ei sunt prezenţi sporadic în sudul judeţului, în satul Calomfireşti, de lângă Alexandria, dar formează o comunitate omogenă în comuna Izvoarele, cunoscută până în 1977 sub numele de Găuriciu, an în care şi- a schimbat numele, atât datorită numeroaselor izvoare de apă potabilă, cât şi din raţiuni fonetice.

După cum spun poveştile, bulgarii urmăriţi de turci s-au refugiat în această parte a României. În urmă cu aproape 500 de ani, pe un deal din apropiere, numit acum Dealul Ciumatului, s-au stabilit câteva familii de bulgari şi sârbi. Au trăit în bordeie, săpate direct în deal şi după o epidemie de ciumă, ei s-au mutat în vale. De la „cuiburile” săpate în pământ, localitatea a fost botezată mai întâi Valea Găuriciului, iar mai târziu, simplu, Găuriciu.

În comună nu mai există nici măcar o familie cu nume bulgăresc autentic. Ajunşi pe malul românesc, ca pe pământul făgăduinţei şi ca să nu fie trimişi înapoi, în ţara natală, mulţi şi-au schimbat numele. Chiar şi azi, dacă-i întrebi de ce neam sunt, mulţi nu recunosc că sunt bulgari, îşi spun români deşi îi cheamă Velicu, Dima, Iordan, Ghena, Petrof, Nedef, Rizea, Obretin sau Iocu. S-a perpetuat inconştient spaima de-acum o jumătate de veac, când, dacă erau descoperiţi, jandarmii îi treceau înapoi peste Dunăre.

Povestea celor ajunşi aici dezvăluie însă şi o realitate dureroasă: istoria frământată a popoarelor din Balcani ascunde multe tragedii şi aşteaptă încă să fie scrisă. Comunitatea bulgară s-a împăcat cu gândul asimilării. O asimilare lentă, dar sigură, nu neapărat programată, mai degrabă un proces ireversibil de pierdere a identităţii acceptat ca unică formă de supravieţuire. După anul 1990 au fost reluate legăturile cu bulgarii din localităţile de pe malul celălalt al Dunării, localităţi din care au migrat cu sute de ani în urmă străbunii lor. Anual, bulgarii de pe cele două maluri ale bătrânului fluviu sărbătoresc împreună Zărezeanul, sărbătoarea viei şi a vinului şi de asemenea, organizează schimburi culturale între elevi şi pensionari.

Pentru teleormăneni, îndeosebi pentru omul de rând, etno-confesiunea, originile istorice, limba, cultura şi tradiţiile nu au reprezentat nicicând, nici în trecut, nici azi, factori de separare, de frământări şi convulsii, de războaie devastatoare.

În prezent, comuna Izvoarele numără aproape 3.000 de locuitori, în marea lor majoritate vorbitori ai limbii bulgare vechi. Şi astazi locuitorii comunei Izvoarele vorbesc bulgăreşte, mai ales bătrânii, care nu prea ştiu româneşte. Cei bătrâni îşi menţin portul cu nădragi, iar femeile fusta de lână, largă, creaţă si cu sorţ. Sunt foarte legaţi de pământ cu toate că în vremea comunismului mulţi tineri au plecat la studii la Alexandria sau Bucureşti, devenind specialişti în diverse domenii.

Bulgarii din Teleorman se declară creştini ortodocşi în proporţie de 98%, restul reprezentând alte culte. Un reper important în viaţa comunităţii bulgare din Izvoarele a fost biserica bulgărească. Viaţa religioasă a bulgarilor din Găuriciu s-a manifestat intens de-a lungul anilor în rândul agricultorilor, care îl sărbătoreau cu fast pe patronul lor, Sf. Trifon, protectorul grădinilor, livezilor şi viilor.

Comunitatea bulgară din Teleorman şi-a păstrat în timp tradiţiile, obiceiurile şi costumele populare vechi. Tradiţiile populare bulgare se împart în două mari categorii: cele asociate cu trecerea individuală prin viaţă (naştere, nuntă, moarte) şi cele asociate cu calendarul, ciclul natural şi cel agricol.

Specificul artei bulgare este surprins în scoarţele şi ţesăturile de interior, precum peşchirele cu pragovete şi ştergarele de cui, piesele din ceramică, lemn sau metal (vase de ceramică, coşniţe, cobiliţe, vedre, pirostrii) şi de asemenea, în icoane. Arta ţesutului, cusutului şi împletitului sunt ocupaţii străvechi ale locuitorilor bulgari din comnuna Izvoarele, ocupaţii care le înfrumuseţează viaţa şi le valorifică potenţialul creativ. Zona a oferit cu prisosinţă materia primă necesară: pânză ţesută din in, cânepă, borangic, bumbac, lână dar şi blană de oaie. Din mâinile lor au ieşit iile şi zuvelcile, nădragi, cojoace şi căciuli, covoare, ştergare şi peşchirele cu pragovete.

La femei portul vechi era compus din: ie, ilic cu fluturi şi cusături, fustă largă şi şorţ în faţă, de culoare neagră, ţesut, iar în spate fotă (zuvelka), de asemenea, ţesută cu model, sau rochie fără mâneci (sukman). Pe cap se purtau bariş şi tulpan alb, iar podoabele ce completau portul de sărbătoare erau ogârliţii (banii de argint) sau jăltiţii (banii din aur). Portul popular bărbătesc era format din cămaşă albă, ţesută, destul de largă, cu model lucrat de mână, nădragi şi curea lată, cojoc, ciorapi împletiţi din lână, cu obiele şi opinci.

Convieţuirea de sute de ani a bulgarilor cu românii a făcut ca obiceiurile şi tradiţiile să se îmbine, să fie sărbătorite împreună, astfel încât există multe similitudini între acestea.

Obiceiurile de iarnă sunt aşteptate şi pregătite din timp de toată comunitatea, de la mic la mare, cu toţii se bucură de mulţimea pestriţă ce inundă uliţele satului.

Crăciunul sau Koledouvane, cum mai este cunoscut, este o sărbatoare marcantă pentru orice bulgar.
Colindele (koleda) se practică în ajunul Crăciunului, de la miezul nopţii până în zori. Colindătorii, numiţi aici koledari, merg din casă în casă, purtând bastoane lungi din lemn de stejar, bogat ornamentate si sculptate. Ei fac urări de sănătate, fericire şi recolte bogate, iar gazdele le oferă daruri: mere, nuci, covrigi, colaci.

Kukerii (mascaţii) sunt figuri tradiţionale bulgare de carnaval, întotdeauna cu măşti pe faţă, clopote pe curea şi paltoane cu blana în afară. Dansul mascaţilor pe stradă are rolul de a alunga spiritele rele şi de a atrage sănătatea şi fertilitatea prin activităţi tipice (arat, semănat).

Anul nou este cea mai aşteptată sărbătoare a iernii, fiind marcată prin numeroase obiceiuri străvechi. În noaptea de Anul Nou, bulgarii urmează datinile locale, strângându-se cu toţii în faţa cuptorului aprins şi a mesei pline, simboluri ale siguranţei, perenităţii şi abundenţei. Se coace un colac ritual, iar in mijlocul mesei tronează baniţa, o plăcintă bulgărească cu brânză. Onoarea de a aprinde focul din cuptor revine celui mai vârstnic membru al familiei. Este aprins pe înserat şi trebuie să ardă până la sfârşitul iernii ca o lumină consacrată fertilităţii şi prosperităţii. În dimineaţa de Anul Nou, copiii merg la Survaka (sorcova) un colind identic cu sorcova românească. Survachka este o creangă în formă de semicerc împodobită cu fire multicolore, floricele de porumb înşirate, prune uscate, ardei, mere şi panglici. Copiii îi colindă pe cei vârstnici şi le fac urări de sănătate, fericire, prosperitate şi primesc bani drept răsplată.

Boboteaza încheie ciclul sărbătorilor de iarnă. Se sărbătoreşte în a şasea zi de la Anul Nou .În această zi preoţii botează gospodăriile, animalele, se fac prorociri ale timpului şi ale belşugului în noul an, fetele îşi află ursitul punând busuiocul furat de la preot, sub pernă.
Babin den (Ziua moaşei) se sărbătoreşte în a treia zi de Bobotează (în ziua de 8 ianuarie) când moaşa invită nevestele şi nepoatele ei, precum şi pe preoteasa satului şi dă o masă. Ele aduc câte un plocon moaşei, care constă dintr-un coş ce conţine: un colac, vin şi carne de porc de la Crăciun.

Sărbătorile de primăvară încep la 1 februarie cu sărbătoarea Zărezeanului. În fiecare an, la 1 februarie, bulgarii din Teleorman sărbatoresc „Zărezeanul”, o manifestare dedicată viei şi vinului, la care participă doar bărbaţii. Este sărbătoarea viţei de vie, a vinului, a grădinarilor şi a patronilor de taverne. Trifon este cel care prevesteşte finalul iernii şi apropierea primăverii, aceasta fiind o perioadă de tranziţie între pământul îngheţat şi pământul roditor din care în curând vor răsări câţiva ghiocei. După slujba religioasă oficiată în biserică, preotul împreună cu bărbaţii din sat urcă în via celui mai bun gospodar, unde are loc rugăciunea Sfântului Trifon Zărezanul – protectorul viilor. Urmează un ritual, în care, printre altele, se taie câteva corzi de viţa-de-vie şi se stropesc cu vin, „pentru ca să primească via semn de vin bun”, după care, tot satul sărbătoreşte cum se cuvine.

Credinţele populare spun că cu cât mai mult vin este consumat de ziua Sfântului Trifon, cu atât recolta va fi mai bogată în acel an şi de aceea se toarnă vin la rădăcina viţei de vie . În limba bulgară cuvântul „zarezan” provine din verbul „zaryazvam”, care înseamnă „a tăia via“.

Lăzăriţa. În ajunul sau sâmbăta Floriilor, se efectuează un ceremonial complex, numit Lăzăriţa, care este structurat dupa modelul colindelor. Potrivit tradiţiei, într- o sâmbătă Lazăr a plecat cu oile la păscut, lăsand-o pe mama sa să facă plăcinte. Urcând intr-un copac să ia muguri pentru animale, îşi aduce aminte de plăcinte. Se grăbeşte să coboare, cade şi moare. Potrivit legendei că Lazăr ar fi murit de dorul plăcintelor, există obiceiul ca în această sâmbătă, femeile de la ţară să facă ofrandă de pomenire a morţilor împărţind plăcinte de post. Lăzăriţa este un ceremonial la care participă numai fetele. „Una din fete, numită Lăzăriţa, se îmbracă în mireasă şi colindă împreună cu fetele în faţa ferestrelor caselor unde au fost primite. Ele aduc vestea învierii lui Lazăr din mormânt, iar gospodarii le răsplătesc cu ouă, fructe şi plăcinte de post. Localnicii spun că aceia care nu primesc fetele cu colindul nu au parte de belşug în acel an.

Comunitatea bulgarilor sărbătoreşte ziua de Sfântul Toader sau „Todorov den” cunoscută şi sub numele de „Încurcatul cailor” Femeile coc pe întrecute „păpuşi”, nişte pâinişoare care semănau cu un căluţ, merg cu bărbaţii la biserică, iar apoi aceştia pornesc spre islaz, unde se ţin întreceri. Un grup de bărbaţi duc în mâini pâinişoare sfinţite în biserică şi se îndreaptă cu ele spre câteva perechi de cai, înhamaţi la căruţe. Rup pâinile-n două şi le împart frăţeste cu animalele. Apoi preotul iese şi binecuvântează caii, să fie sănătoşi şi să facă treabă bună alături de stăpânii lor.

În zi de sărbătoare, bulgarii mândri trec în căruţele lor, în picioare, cu căciulile şi pălăriile date pe ceafă, să fie văzuţi de departe! Este imaginea bulgarilor mândri veniţi de la sud de Dunăre, fugind de urgia otomană, rămasă neschimbată pentru generaţiile viitoare.

La fel ca alte sărbători creştine, sărbătorile de Paşti sunt o variantă a tradiţiilor ortodoxe de Paşti urmate de secole. Mai exact, tradiţiile bulgare ale Paştilor, ouăle, sunt colorate în Joia Mare, după Sfânta Liturghie. Ouăle sunt ciocnite după miezul nopţii sfinte dar şi în timpul următoarele câteva zile. Un Paşte tipic bulgăresc ar rămâne incomplet fără tradiţionalele plăcinte bulgăreşti numite „baniţa“.

Toamna încep nunţile. Nunta tradiţională bulgară este una dintre tradiţiile cele mai bogate în culori din viaţa bulgarilor, închipuind scene mitice simbolizând fertilitatea şi reînnoirea.
Personalităţi ale comunităţii bulgare, Emigranţii bulgari din România, au jucat un rol foarte important în viaţa social-politică, economică şi culturală a ţării. Deosebită este participarea lor la dezvoltarea comerţului, dezvoltarea agriculturii şi în special a grădinăritului. Aproape că nu există piaţă în marile oraşe ale ţării fără ca prezenţa lor să nu se facă simţită.

Eroii naţionali ai Bulgariei, Vasil Levski, Hristo Botev şi Gheorghi Rakovski au locuit o vreme la Bucureşti, Alexandria, Turnu Măgurele şi la Brăila unde au organizat grupări armate care au fost trimise la sud de Dunăre pentru a lupta împotriva autorităţilor otomane.
Între anii 1996–1998 Asociaţia Bulgară „Bratstvo”, a contribuit la montarea de plăci comemorative pentru eroii naţionali bulgari Hristo Botev în Giurgiu şi Alexandria şi Vasil Levski în Bucureşti şi Turnu Măgurele.

La nivelul comunităţii bulgare din Izvoarele de Teleorman s-au remarcat figuri legendare ale localităţii precum, primul învaţător, Iancu Petre, întemeietorul şcolii din sat, ctitorul bisericii, preotul Naidin, iar în prezent s-au impus personalităţi precum Gheorghe Iaciu, profesor doctor în ştiinţe economice, Gatu Ilie profesor universitar de matematică şi scriitoarea Maria Postu, membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Prin investigaţiile intreprinse am dorit să reactualizez în memoria primilor locuitori bulgari care au întemeiat satul Găuriciu, cunoscut astăzi drept comuna Izvoarele, aspecte privind evoluţia în timp ale acestei minorităţi din sudul judeţului Teleorman şi păstrarea elementelor de indentitate ale acesteia. În continuare, rolul cel mai important revine familiei, în cadrul căreia se desfăşoară ceremonialurile şi ritualurile specifice cu ocazia sărbătorilor din ciclul familial şi cel calendaristic. Astfel, nunţile, botezurile şi înmormântările se desfăşoară în mare măsură în mod tradiţional, acestea adaptându-se unor condiţii impuse de societate şi progres. Sărbătorile şi obiceiurile cu dată fixă (Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza, Zărezeanul) şi cele cu dată mobilă (Paştele, Lăzăriţele) se practică în bună măsură, fiind cunoscute atât de persoanele vârstnice, dar şi de către tineri şi copii.

Cântecele şi jocurile tradiţionale sunt cunoscute şi practicate inclusiv de tineri si de copii, care le-au învăţat atât în familie, dar şi în cadru organizat, în grădiniţe şi şcoli. Ele sunt interpretate la nunţi, botezuri, sărbători, petreceri organizate cu prilejul aniversării zilei de naştere sau onomastice, cu prilejul unor vizite la rude şi prieteni, dar şi la serbări şcolare sau festivaluri de folclor organizate în ţară sau peste hotare.

În urma discuţiilor purtate cu cei intervievaţi s-au desprins o serie de propuneri privind măsurile ce ar trebui întreprinse pentru perpetuarea sărbătorilor şi obiceiurilor moştenite de la înaintaşi, a cântecelor, jocurilor şi a meşteşugurilor tradiţionale. În această privinţă am constatat că numeroase familii din sat păstrează obiecte tradiţionale de vestimentaţie, ceramică, fotografii şi corespondenţă din timpul războaielor care, adunate în colecţii, ar putea îmbogăţi Muzeul Judeţean din Alexandria. Mai mult, aceste familii sunt şi dispuse să le ofere direcţiunii muzeului din sat pentru un astfel de scop şi pentru a nu se pierde cu trecerea timpului.

În cei aproape 500 de ani de convieţuire paşnică în noua lor patrie, minoritatea bulgară din Teleorman şi-a păstrat apartenenţa la etnia strămoşească, şi-a cultivat limba, religia, portul popular şi tradiţiile. Bulgarii s-au considerat şi se consideră bulgari-romani, şi-au însuşit limba şi cultura românească, realizând o reuşită simbioză între tradiţia şi cultura lor, pe de o parte şi spiritualitatea românească pe de altă parte.

Bibliografie:
[1] Fişa localităţii Izvoarele din anii 1991, 1995, 2000, 2005, 2011, Direcţia Judeţeană de Statistică Teleorman.

[2] ***, Informaţii culese de la muzeul şi de la Primăria Comunei Izvoarele.

[3] ***, Informaţii culese de la localnici.

Aurelia NEDELCUŢĂ

Columna, Revistă a Asociaţiei cultural-ştiinţifice „Dimitrie Ghica-Comăneşti”, nr. 4, 2015