După primele alegeri libere şi democratice din 27 septembrie 1992

0
16

După primele alegeri libere şi democratice din 27 septembrie 1992 şi stabilirea strategiilor de acţiune ale celor două grupări de comunităţi ale bulgarilor – cea din Banat şi cea din afara Banatului – conaţionalii noştri s-au pus pe treabă. Cei din Banat şi-au fixat ca obiectiv firesc, să-şi întărească organizaţiile şi să-şi înalţe prestigiul, adică – mai precis – să-şi doteze sediile filialelor cu tot ce trebuie, să-şi încadreze oamenii cei mai destoinici, să-şi pregătească formaţii cultural-artistice specifice, să cultive insistent spiritul bulgăresc bănăţean, astfel încât, – cu toate la un loc –, să dovedească societăţii şi în special celorlalţi bulgari că „…tăt Banatu-i fruncea“. Nimic condamnabil în asta. Este foarte bine ce au făcut, cu singura observaţie reproşabilă, că nu trebuia neglijată cealaltă componentă a etniei.

De cealaltă parte, bulgarii din afara Banatului, vazându-se lăsaţi de izbelişte, nu se lasă călcaţi în picioare. Se ambiţioneazăşi, în virtutea instinctului de conservare, încep să se grupeze tot mai mult, să promoveze tot mai insistent ideea de fraternitate, de unire, de armonie socială între toţi bulgarii. Aşa încep să se legitimeze organizaţii cu denumiri sugestive ca: Drujba, Edinstvo, Sedeanka, Zaedno, Bratstvo, toate conducând spre dezideratul că unirea face puterea“, dedus de stră-străbunicii noştri conducători vestiţi de neam şi ţară. Aici îl avem în vedere pe hanul Kubrat, care a reuşit să unească neamurile protobulgare din Asia şi să formeze „Velika Bălgaria“ spre sfârşitul secolului al VI-lea

Revenind la tema noastră, este bine să arătăm că în maniera prezentată şi cu scopul amintit, la 24 mai 1992 – de ziua sfinţilor Kiril şi Metodii, a scrierii şi culturii slave –, organizaţiile bulgarilor existente legal atunci în afara Banatului, s-au unit în Comunitatea „Bratstvo“. Şi deşi n-au avut puterea în mână şi bani în vistierie, fiindcă nu erau recunoscuţi ca reprezentativi de prim rang, totuşi s-au angajat cu dârzenie şi încăpăţânare, să contracareze strategia de dezbinare şi să lupte cu trup şi suflet pentru recunoaşterea demnităţii lor naţionale şi obţinerea dreptului suprem de reprezentativitate în societate. Şi au reuşit. La alegerile parlamentare din 1996 participă ambele grupări. U.B.B. – R. decide că cel mai bine ar fi ca d-l Ivanciov Carol să-şi continue deputăţia şi îl propune drept candidat pentru al II-lea mandat. Comunitatea „Bratstvo“ îl propune pe d-l Simion Florea din Băleni – Dâmboviţa. După încheierea scrutinului „Bratstvo“ învinge şi preia deputăţia etniei. Se părea că, în condiţiile divizării bulgarilor, se contura soluţia „alternativei“ la conducere. Dar n-a fost să fie aşa.

În Bratstvo, datorită unor situaţii interne greşit apreciate de către unii dintre conducătorii orgolioşi ai organizaţiilor teritoriale, încep să apară abateri statutare repetate, care duc în final la separarea acestor organizaţii, deci practic la divizarea „Bratstvo“. Astfel, principiul fundamental al Comunităţii, acela de „unitate“, dispare. Iar prevederile ulterioare din legislaţia privitoare la drepturile electorale ale minorităţilor naţionale – cele care nu permit organizaţiilor care nu sunt membre ale Consiliului Minorităţilor Naţionale să participe la alegeri – blochează complet dezvoltarea normală a comunităţilor din afara Banatului, zdruncinând puternic temelia etniei în ansamblul ei. În această situaţie sunt condiţii favorabile ca separarea bulgarilor să continue, dacă „diplomaţii“ etniei întârzie să încheie o „pace“ dreaptă şi onorabilă. Aşa fiind, logic şi corect, ce-i de făcut?

„Haideţi. să ne adunăm, Bulgari care ne chemăm, Mână cu mână să dăm Şi… Pe un drum nou să plecăm“ – zic eu, ca să completez strofa

Ceea ce m-a determinat să reflectez asupra acestor versuri, a fost materialul elaborat de Tuşi Petkov-Şehabi şi publicat în numărul 22-24/ 2016 din „Nasa glas“, în care a prezentat un vechi obicei încă păstrat la bulgarii din Breştea: „Kucenete – 2016“ („Porumbul – 2016“).

Versurile sunt ale unui frumos cântec vesel, care se cântă aproape la toate manifestările voioase ale bulgarilor bănăţeni. Cu el şi-au început programul de sărbătorire a „Porumbului – 2016“ („Ku]enete – 2016“) şi breştenii noştri. Bavo lor! În afară de calitatea melodică, acest cântec are o valenţă sporită, dată de „îndemnul“ exprimat în versurile sale, care sunt extrem de mobilizatoare şi de mare actualitate pentru noi. Ele merită să stea drept „motto“, nu numai pentru rândurile care urmează, ci şi pentru toate demersurile pe care le vom desfăşura în viitorul apropiat.

Haideţi să ne adunăm, mână cu mână să dăm şi pe un drum nou să plecăm este şi sinteza, concluzia unor tratative desfăşurate cu multe persoane remarcabile şi cu bune inenţii, cărora le pasă de ce se întâmplă cu noi şi care ne va fi soarta.

Marea majoritate a acestor persoane – aproape în unanimitate – bulgari, desigur – constată că nu este bine ce se întâmplă cu etnia noastră. Ne împuţinăm tot mai mult şi cei care mai suntem, nu ne înţelegem. Ba, mai mult. În afară de faptul că suntem foarte împrăştiaţi, că aşa sunt condiţiile de existenţă, suntem şi dezbinaţi.

n multe comunităţi se constată că bulgarii noştri au conştiinţa naţională slabă sau le lipseşte cu desăvârşire. Nu prea vor să-şi recunoască apartenenţa la etnie. Deşi au origine bulgară, vorbesc bulgăreşte-dialectal, mai cunosc ceva istorie, geografie bulgară etc., totuşi întrebaţi concret, zic că ei nu sunt bulgari. În familiile mixte rareori li se cultivă copiilor spiritul bulgar exprimat prin limba, originea, istoria, cultura, obiceiuri etc. bulgare. Şi nu se face mai nimic în acest sens de ani mulţi. Sunt localităţi – mai mici dar şi mai mari – cu bulgari recunoscţi de consătenii lor, dar pe care nimeni nu-i întreabă „de sănătate“ – cum se zice. De predarea limbii bulgare în şcolile din astfel de localităţi, nici nu poate fi vorba, din lipsă de cadre didactice. În această situaţie, nu este de mirare că etnia noastră se destramă, mai ales în afara Banatului. Nu este exclus ca, peste ani, nu mulţi, chiar să piară, în sensul aprecierii ei oficiale ca „nesemnificativă“ ca număr de persoane pe ţară

Iată doar câteva elemente, care ne obligă să ne reconsiderăm maniera de organizare şi funcţionare a etniei, ca un tot unitar. E bai mare, necaz greu, dacă nu ne dăm seama că nu mergem pe un drum bun şi primejdie iminentă, dacă nu facem nimic ca să ne schimbăm soarta.De aceea, haideţi să înfăptuim zisa cântecului din titlu. Haideţi să ne unim toţi laolaltă. Şi ne va fi bine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here